W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Cupa Mondiala Brazilia 2014, Fotbal, International » Cupa Mondiala: Brazilia se califica in sferturi dupa loviturie de departajare!!! Neymar a marcat golul decisiv

Cupa Mondiala: Brazilia se califica in sferturi dupa loviturie de departajare!!! Neymar a marcat golul decisiv

brazilia chile Brazilia s-a calificat in sferturile de finala ale acestui Turneu Final, dupa ce a eliminat Chile la loviturile de departajare.

Brazilia si Chile s-au intalnit pe “Estadio Mineirao” din Belo Horizonte, in primul joc din optimile de finala ale Campionatului Mondial. Brazilia pornea ca marea favorita, in timp ce chilienii se gandeau sa “sparga gheata” in fata gazdelor, pierzand pana acum toate cele 3 confruntarile directe de la Cupa Mondiala.

Brazilienii aveau sa deschida scorul in minutul 18, dupa un corner executat de Neymar, capitanul Thiago Silva deviaza cu capul iar David Luiz reia in poarta din interiorul careului mic. Jocul parea ca decurge in favoarea gazdelor, dar chilienii reusesc egalarea in minutul 32, prin Alexis Sanchez, jucatorul Barcelonei patrunde in careu si finalizeaza cu un sut precis la coltul lung. Brazilienii au mai avut ocazii de a trece in avantaj prin Fred si Neymar, dar cei doi nu reusesc sa cadreze mingea pe spatiul portii lui Claudio Bravo.

La 9 minute de la reluare, Brazilia puncteaza inca o data dar golul nu a fost validat de arbitrul Howard Webb. Fundasul Marcelo trimite o diagonala perfecta catre Hulk, acesta inscrie cu genunchiul, dar golul sau este anulat pe motiv de hent la preluarea atacantului brazilian. Chilienii prind curaj si au o mare ocazie de gol prin Carles Aranguiz, dar portarul Julio Cesar intervine salvator de pe linia portii.  Cu 6 minute inainte de expirarea timpului regulamentar, Hulk patrunde in careu, sutul sau fiind respins de inspiratul Claudio Bravo. Chilienii au urcat in atac in ultimele minute de joc, dar fara succes pe tabela si partida se lungeste cu doua reprize de prelungiri.

La 3 minute scurse din prima repriza, portarul Bravo prinde mingea in brate, dar Jo face un takling dur la minge cu o intrare cu talpa pentru care brazilianul primeste cartonasul galben. Brazilienii au pus apoi stapanire pe joc, chilienii fiind nevoiti sa se apere cu toata echipa in propria jumatate de teren. Totusi, Chile bifeaza cea mai mare ocazie de gol, in minutul 120, de la degajarea portarului Bravo, Mauricio Pinilla scapa spre poarta gazdelor si  trimite o “torpila” la care Julio Cesar este batut, Brazilia fiind  salvata de bara transversala. Ramires are ultima sansa de gol pentru Brazilia dar sutul sau trece pe langa poarta si primul meci din optimi avea sa fie decis la loviturile de la 11 metri.

neymar Thriller-ul a continuat si la loviturile de departajare, numai putin de 5 jucatori ratand in seria de cate 5 lovituri pe echipa. Julio Cesar a aparat la suturile lui Pinilla si lui Alexis Sanchez, dar dupa 4 serii scorul era egal 2-2, de la brazilieni ratand Willian(sut pe langa poarta) si Hulk (sut slab pe centru). Neymar (foto) marcheaza la cea de-a cincea serie, iar chilianul Gonzalo Jara dezamageste o tara intreaga dupa ce a trimis mingea in stalpul din stanga portii a lui Cesar.

Asadar, Brazilia este prima echipa calificata in sferturile de finala dupa un meci tensionat incheiat cu scorul de 1-1 dupa cele 90 de minute de joc si 3-2 la loviturile de departajare.

 

Etichete:, , , , , , , ,

Articole asemanatoare

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org