W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Handbal, International » Debut cu infrangere la Campionatul European de handbal feminin tineret: Romania-Franta 24-31 (14-12)

Debut cu infrangere la Campionatul European de handbal feminin tineret: Romania-Franta 24-31 (14-12)

romania handbal feminin under 19 Campioanele mondiale de handbal feminin junioare au pierdut primul meci de la Campionatul European under 19 organizat in Spania.

Miercuri dupa-amiaza in Valencia, in prima etapa a grupei C, Romania a intalnit Franta, cele doua echipe disputand si cateva amicale inaintea acestui Turneu Final.

Tricolorele au inceput bine partida, primind doar doua goluri in primele 15 minute de joc si marcand de 7 ori. Diferenta s-a mentinut la 7 goluri si in minutul 19, cand scorul era de 10-3, dar frantuzoaicele nu s-au pierdut cu firea si au inceput sa recupereze din diferenta. Astfel, dupa primele 30 de minute de joc, avantajul tricolorelor era doar de doua goluri, 14-12. Ofensiva frantuzoaicelor a fost mult mai buna in partea secunda a jocului, in timp ce Romania s-a bazat in ofensiva pe Bianca Bazaliu. Franta a condus pentru prima data in minutul 37, 16-15, romancele revenind la conducere in minutul 40, 18-17. In urmatoarele 12 minute, Romania a marcat doar de 3 ori, iar Franta avea 4 goluri avans, 25-21. Finalul de meci a fost fara emotii pentru frantuzoaice, care s-au impus la o diferenta de 7 goluri, 31-24.

Cea mai buna jucatoare din tabara tricolorelor a fost declarata Bianca Bazaliu, care a marcat 12 goluri, in timp ce portarul Camille Depuiset a fost declarata cea mai buna jucatoare din tabara Frantei. De mentionat ca portarul Frantei a avut numeroase interventii salvatoare in special in repriza secunda.

Asadar un debut negativ pentru campioanele mondiale de junioare, dar Romania mai are doua partide de disputat in grupa C, vineri cu Ungaria si duminica impotriva Suediei. In celalalt meci din aceasta grupa, Suedia a invins Ungaria cu 24-18 (13-10).

Romania: Madalina Ion, Isabela Rosca, Dana Abed-Kader, Iulia Andrei, Alexandra Dindiligan ( 1 gol), Florentina Craiu, Alina Ilie (2), Sonia Vasiliu, Cristina Laslo (3), Bianca Bazaliu (12), Elena Stoicanescu, Alexandra Carasol, Diana Axinte (1), Anca Polocoser, Lorena Ostase (5), Sorina Mariana Seraficeanu. Antrenori: Aurelian Rosca si Gavril Kozma.

 

Etichete:, , , , , ,

Articole asemanatoare

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org