Din seria poveștilor sportive – DACIANA CARMEN CURTEAN BALABAN
Posted by Carmen Lucia Doandesi
Handbal, Reportaje
miercuri, noiembrie 30th, 2016
Vă prezentăm o nouă poveste sportivă – a handbalistei Daciana Carmen Curtean Balaban, jucătoare ce evoluează pe postul de coordonator și este legitimată în prezent la CSU Danubius Galați. Este născută pe 17 Aprilie 1984 la Hermannstadt, Sibiu, într-o familie de sportivi, mama ei practicând la rândul său handbalul. Și-a petrecut o mare parte a carierei la echipa din Galați, fie că s-a numit Oțelul sau Danubius, perioadă de care Daciana își amintește cu drag, multe din colegele de echipă rămânându-i și azi prietene bune.
Daciana a făcut primii paşi în handbal în anul 1997, la CSS Sibiu, unde şi-a petrecut întreagă perioadă a junioratului. Începând cu anul 2001, deşi mai avea câţiva ani de juniorat, a făcut pasul spre senioare la echipa locală CSM Sibiu. În sezonul 2003-2004 a fost legitimată la Universitatea Remin Deva, iar începând cu anul 2004 s-a transferat la HC Oţelul Galaţi, unde a evoluat cea mai mare parte a carierei, până în anul 2013. Sezonul următor s-a transferat la CSM Ploieşti, unde a evoluat până în 2016, în acelaşi an reîntorcându-se la Galaţi, unde evoluează şi în prezent.
Cele mai importante performanţe, la turneele finale ale echipei naţionale:
* Locul 11 la Campionatul European de Junioare 2001;
* Locul 7 la campionatul European de junioare 2003
Performanţe la nivel de club:
* 2004 – vicecampioană naţională cu Universitatea Remin Deva;
* 2004 – medalia de argint cu Universitatea Remin Deva – Challenge Cup;
* 2008 – medalie de bronz – Liga Naţională de handbal feminin, cu HC Oţelul Galaţi;
*2009 – Sfert-finalista Cupa Cupelor, cu HC Oţelul Galaţi;
* 2009 – locul 5 Liga Naţională de handbal feminin cu HC Oţelul Galaţi;
*2009 – finalista a Cupei României cu HC Oţelul Galaţi şi calificare în Cupa EHF;
* 2011 – Finalista a Cupei României, cu HC Oţelul Galaţi şi calificare în Cupa EHF;
* 2016 – Locul 6 cu CSM Ploieşti;
1. Cum ai făcut primii paşi în lumea handbalului (unde, cu cine)? Care au fost principalii tăi susţinători când te-ai apucat de acest sport ?
M-am apucat de handbal la vârstă de 13 ani,sinceră să fiu, împinsă de părinţii mei care nu mai doreau că eu să fac baschet (sportul după care eram înnebunită). Am început să fac sport de mic copil, la vârstă de 5 ani, când părinţii mei m-au înscris la sărituri în apă. Drumul spre handbal s-a mai oprit la patinaj viteză şi aşa cum v-am spus, la baschet! Am început handbalul la clubul sportiv CSS Sibiu, sub îndrumarea soţilor Ocneanu. La început nu mi-a plăcut deloc, dar uşor, uşor antrenorii mi-au arătat ce sport frumos este şi m-au făcut să înţeleg că jucând handbal pot face ceva în viaţă. Recunosc că fără părinţii mei şi antrenorii, domnul Ocneanu, domnul Anghel, domnul Cioroaga şi domnul Solomon nu aş fi fost prezenţa în familia această a handbalului românesc. Ţin să le mulţumesc şi să le transmit pe calea această că vor fii mereu speciali pentru mine.
2. Ce te-a determinat să alegi handbalul şi care a fost momentul în care ai ştiut că asta vrei să faci, la modul profesionist?
Ce m-a determinat, v-am spus mai sus: părinţii mei, dar apoi spre sfârşitul junioratului am simţit că e ceea ce îmi doresc să fac – să joc în prima liga….şi am reuşit!
3. Oamenii importanţi ce şi-au lăsat amprenta asupra carierei tale.
Păi cred că familia Ocneanu, căci au fost primii care mi-au pus mingea în mâna, antrenorul Cornel Bădulescu care mi-a îndrumat paşii în Liga Naţională, dar şi fiecare antrenor pe care l-am avut în toţi aceşti ani, au avut ceva aparte, de la fiecare am reuşit să învăţ câte ceva. Le mulţumesc pe această cale tuturor antrenorilor pentru ce m-au învăţat.
4. Care au fost, sunt sportivii tăi preferaţi? Există un jucător sau jucătoare care să aibă calităţi sau tehnică pe care ţi-ai fi dorit şi tu să le ai?
Sportivi prefereaţi…hmm, sunt câţiva…dar prefer să numesc câţiva deosebiţi şi aici mă refer la Gheorghe Hagi, Luminiţa Hutupan, Michael Jordan şi Leo Messi !!! Că şi model de jucătoare în handbal sincer, nu am prea fost genul care să zică – eu vreau să ajung că X, mai degrabă am ştiut să fur câte ceva de la mai multe jucătoare, dar există totuşi un lucru care mi l-am dorit şi ăla e să mai fi avut măcar 5-6 cm mai mult în înălţime …
5. Cum a fost trecerea de la junioare la senioare? Ştim cu toţii că sunt multe probleme în ceea ce priveşte acest lucru, şi multe sportive talentate se pierd în acele momente.
Da, ai dreptate, e dificilă această trecere, dar sincer eu am avut şansă că la 17 ani să joc cu CSM Sibiu în liga a două, apoi următorul an am promovat şi am avut parte de meciuri ţări că şi titulară împotriva multor jucătoare de mare valoare. Cred că asta a fost atuul meu şi de aceea a fost foarte uşor pentru mine să fac pasul spre seniorat. Important pentru generaţiile care urmează e să nu uite să rămână modeste şi să impună respect prin evoluţiile lor din teren. Este o mare diferenţa între juniorat şi liga naţională.
6. Care au fost cele mai frumoase momente ale carierei, de până acum? Dar cele mai grele momente? Au fost momente când ai vrut să renunţi?
Cele mai frumoase momente….hmm…cred că medalia de bronz în campionatul României cu echipa Oţelul Galaţi…aveam aşa o echipa frumoasă şi unită…..eram o familie adevărată şi păstrăm şi acum legătură….da, cred că acela a fost momentul cel mai frumos alături de nişte fete pe care le iubesc. La cele mai grele momente pot spune că au fost accidentările destul de grave pe care le-am avut, dar niciodată nu am avut de gând să renunţ…dimpotrivă…am revenit mereu mai puternică şi dornică de handbal.
7. Cum reuşeşti să depăşeşti momentele grele, după înfrângeri? Şi ce-ţi place să faci după victorii?
După înfrângeri de obicei stau de vorba cu soţul meu şi el este cel care mă calmează şi îmi ridică moralul pentru săptămâna care urmează. Iar la victorii…îmi place să ies cu fetele şi să savurăm cu adevărat aceea victorie! Am avut mereu norocul să fiu nu doar într-o echipa bună ci şi în nişte grupuri foarte unite…fie că s-a numit Oţelul Galaţi, CSM Ploieşti sau acum CSU Danubius Galaţi!!!
8. Cum ai reuşit să găseşti forţă de a reveni după accidentări? Care crezi că e principala cauza a numărului mare de accidentări la sportivii români, încă de la vârste fragede?
Deşi este greu când ai o accidentare de lungă durata, dacă ai oamenii potriviţi alături de ţine, reuşeşti să treci mult mai uşor peste acel moment…şi eu sunt norocoasă că am avut acei oameni alături (părinţii, soţul şi fratele). Eu am avut parte de trei accidentări majore, două operaţii ligamente încrucişate şi o operaţie de menisc în opt ani de zile şi ştiu ce înseamnă să treci prin toate perioadele astea de refacere. În primul rând te gândeşti că vei lipsi şi vei fi puţin cu moralul jos, dar apoi îţi pui întrebarea – pentru ce vreau eu să fac recuperare? Şi eu mereu mi-am dat răspunsul – pentru a reveni acolo unde mă simt cel mai bine – în teren!!! Chiar acum un an jumătate am revenit după o operaţie de ligamente şi sunt foarte fericită că pot juca din nou şi de aceea vreau să mulţumesc doctorilor: Dinu Gabriel şi Florin Oancea dar şi întregii lor echipe, sunt nişte adevăraţi profesionişti. Cauzele acestor accidentări sunt multiple şi teoretic le ştim pe toate,dar părerea mea este că handbalul a devenit tot mai dur şi asta duce la accidentări mai dese.
9. Care au fost cele mai importante echipe la care ai evoluat? Şi unde te-ai simţit cel mai bine?
Cea mai titrată echipa la care am jucat a fost Remin Deva, dar acolo eram destul de tânăra şi nu prea jucăm, deşi am avut multe de învăţat de la jucătoare de valoare. Pentru mine rămâne cea mai specială echipa Oţelul Galaţi, dar nu pot să uit momentele deosebite petrecute la CSM Ploieşti unde chiar se formase ceva frumos….. Acum urmează o nouă provocare la CSU Danubius unde este un grup tânăr şi unde sper să facem o treaba frumoasă!!!
10. Ce te motivează cel mai mult în evoluţiile tale? Ai vreun ‘ritual’, înainte de meci, care consideri că te ajută la concentrare? Şi ce te descurajează?
La fiecare meci încerc să mă concentrez foarte mult pe ceea ce am eu de făcut şi nu adversarul, iar asta mă ajută. Nu am un ritual, dar sincer când joc acasă mă motivez foarte bine. La Ploieşti,de exemplu, în momentele grele, priveam posterul imens din sala, cu chipul lui Toni Alexe şi parcă luăm aşa energie!!!
11. Când a fost primul meci jucat la echipa națională? Ne poţi descrie ce ai simţit atunci?
La naţională am jucat doar la naţională de junioare şi cea de tineret, plus câteva acţiuni la lotul B. Ce să zic…sentimentul e foarte frumos…şi poate asta regret că nu am ajuns la echipa mare.
12. Ce înseamnă echipa naţională pentru ţine? E o presiune în plus, mai greu de gestionat atunci când joci pentru naţională?
Dacă aş fi jucat pentru naţională mare, probabil la primul meci aş fi avut emoţii, dar apoi handbalul e la fel peste tot. Emoţiile ar trebui să fie mereu ceva pozitiv şi valoarea ta că handbalist trebuie să depăşească orice moment.
13. Te-ai gândit, că idee, ce vei vrea să faci după ce activitatea ta sportivă se va încheia? Eşti tentată de a îmbrăţişa carieră de antrenor?
Când voi termină cu handbalul, prima dată voi lua o vacanţă mai lungă, să văd exact cât de dor îmi va fi… Da, m-am gândit să mă apuc de antrenorat, îmi surâde ideea, dar mai este puţin şi voi ştii cu siguranţă care va fi drumul meu pe mai departe. Sunt convinsă că sportul pentru mine nu se va termină când îmi voi încheia activitatea de jucătoare. M-am născut într-o familie de sportivi, am mâncat sport pe pâine, am trăit o viaţă foarte frumoasă şi sper să pot oferi şi eu ceva la rândul meu sportului.
14. În opinia ta, care sunt principalele probleme cu care se confruntă handbalul românesc? De ce crezi că e fi nevoie că să revină pe podiumurile europene şi mondiale?
Nu pot spune eu care sunt problemele handbalului românesc….pot doar spune că au fost momente mai grele în ultimul timp şi poate alte naţiuni au ştiut să evolueze mai mult în sportul pe care noi îl dominăm acum mulţi ani. Eu am încredere că generaţia care vine din spate, îmbinată cu valoarea Cristinei Neagu, va reuşi să revină acolo unde ne e locul. Oricum am reuşit o medalie de bronz la campionatul european şi mondial şi de ce nu să sperăm la mai mult.
15. Să încercăm să cunoaştem şi omul din spatele sportivului. Cum ai descrie omul Daciana ? Care ar fi principalele calităţi, dar şi defecte?
Sunt o persoană diferită faţă de terenul de sport, adică sunt mult mai calmă şi mai calculată, o persoană care are o relaţie specială şi foarte strânsă cu familia. Ţin foarte mult la prietenele mele şi îmi place să păstrăm o relaţie cât mai apropiată şi să ne vedem cât mai des posibil. Calităţi? Sunt ambiţioasă şi respectuoasă…restul le las la latitudinea celor ce mă cunosc cu adevărat. Iar defecte…De multe ori nu spun chiar ceea ce gândesc şi probabil cred prea mult în unii oameni. Şi mai am o calitate şi poate un defect în acelaşi timp – nu îmi place să pierd…în niciun domeniu, fie el cât de amical.
16. Care sunt pasiunile tale, lucrurile ce te relaxează, locurile preferate ?
Pasiunea mea cea mare e fotbalul…îl urmăresc non stop, mai ales că familia mea mănâncă fotbalul pe pâine, iar soţul meu la fel! Mă simt relaxată oriunde unde sunt alături de familia mea sau de prietenii mei. Locul meu preferat? ACASĂ!!!
Dacă vrei să ne mai împărtășeşti orice altceva ce ţi se pare important în această poveste a vieții tale sportive.
Doresc să urez succes tuturor sportivilor pentru că știu cât muncește fiecare pentru a reuși în ceea ce și-a propus. Să fie feriți de accidentări şi cu toți să facem un spectacol pentru publicul care apreciază acest sport frumos numit handbal..
Mulțumesc pentru această inițiativa a interviului.
Surse foto: ahiva personala Daciana Curtean Balaban, Sonia Baciu Foto, Ilie Stan,csmploiesti.ro