W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Alte sporturi, National » Radu Ababei: “Teoria antrenamentului e ca o biblioteca in care fiecare informatie este pusa la locul ei”

Radu Ababei: “Teoria antrenamentului e ca o biblioteca in care fiecare informatie este pusa la locul ei”

Radu Ababei Profesorul universitar Radu Ababei a tinut, saptamana trecuta, un curs pentru antrenorii din handbalul romanesc, intitulat: “Pregatirea psihologica pentru concurs”.

Tema mentalului in sport este una extrem de vasta, atat pentru jucatori cat si pentru antrenor, motiv pentru care va prezentam un interviu realizat cu domnul profesor, despre acest subiect.

Jurnalsportiv: – Ne puteti spune mai multe despre tema pe care ati prezentat-o?

Radu Ababei: – Sunt multe de spus. Pregatirea psihologica reprezinta totalitatea demersurilor de pregatire psihica pentru concurs. Vorbim de doua tipuri de pregatire: o pregatire generala care se realizeaza in principal la antrenamente si de o pregatire specifica realizata in perioada pre-conmpetitionala. Ce ar trebui sa faca antrenorul si care sunt demersurile de natura organizatorica pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a duce echipa la succes.  In literatura clasica se vorbeste de existenta mai multor componente ale antrenamentului, care sunt 7 tipuri, printre care si cea psihologica. Aceasta abordare este pur teoretica pentru ca nu poti sa vorbesti de pregatire fizica in afara pregatiri tehnice, nu poti face pregatire tehnica fara pregatire psihica si asa mai departe. Modelul pe care l-am prezentat este cel al unui tort. Antrenamentul sportiv este ca un tort cu etaje. Cum  mananci tortul? Pe orizontala? Nu. Tai cate o felie din el si in fiecare lectie de antrenament abordezi cate o bucata, prin toate componentele. Astfel, orice aruncare la poarta are o componenta psihologica. Trebuie sa stii ce patesti daca nu intra mingea in poarta, daca nu executi corect, elemente care stau la indemana antrenorului. Important este doar sa isi conceapa antrenamentul de asemenea factura, incat sa nu abordeze doar un element. Cam 80 la suta din demersurile de natura psihica le poate aborda antrenorul, dar mai sunt si 20 la suta care trebuie sa le abordeze obligatoriu cu un specialist. Cel putin antrenamentul autogen, care se bazeaza pe tehnici de relaxare, nu le mai poate face antrenorul. Daca mai eram la directie mi-as fi dorit sa facem o echipa interdisciplinara, astfel incat sa am un psiholog, un kinetorapeut, un medic sportiv , un nutritionist. Nicio echipa nu-si permite sa-si angajeze un psiholog cu norma intreaga, dar 10 echipe, daca ar pune cate o parte s-ar putea. Sigur, prezenta psihologului nu este necesara in fiecare lectie de antrenament, dar poate sa fie de 3 ori pe saptamana.

Jurnalsportiv: – Este si o limita, cat poti lucra cu jucatorul? Banuiesc ca tine si de fiecare jucator in parte.

Radu Ababei: – Definitia standard a antrenamentului sportiv este urmatoarea: Antrenamentul sportiv este un proces pedagogic de desfasurare sistematica si continua perioada, in vederea obtinerii performantelor sportive. Eu dadeam o alta definitie. Realitatea este pe aici pe undeva,  dar nu e peste tot. La sportul de inalta performanta nu mai vorbesc de un proces pedagogic pentru ca nu mai este unul care preda si unul care invata. Vorbesc de un proces de cunoastere antrenor-sistem de cunostinte, bazat pe talentul sportivului. Sportivul trebuie sa-si faca singur antrenamentul mental pe care poate sa-l faca, sportivul trebuie sa constientizeze ceea ce face in fiecare clipa. Le vorbeam la curs de antrenamentul mental in perioada de accidentare. Acidentarea face parte din joc, asta este. In perioada de accidentare pot sa repet la nivel mental de doua mii de ori un procedeu tehnic, n-am nicio problema, mintea merge. Practica a demonstrat ca facand antrenament mental cand un jucator este accidentat, se scurteaza si perioada de recuperare. Sunt lucruri pe care nu le-am inventat eu, eu sunt un amarat de teoretician care aduna informatia, o sintetizeaza si o da mai departe.

Jurnalsportiv: – Sunteti profesor univeristar, sunt elemente pe care le stiti si din practica?

Radu Ababei: – Predau teoria antrenamentului sportiv, care nu este altceva decat o suma a informatiilor pe care le iei din teren. Teoria are un avantaj, poti sa faci judecati de valoare pentru viitor. Pe baza informatiilor pe care le ai, poti sa faci previziuni. Poti sa te antrenezi pentru un rezultat anume, cum va fi jocul de handbal peste cativa ani si altele.

Jurnalsportiv: – Se poate spune ca mentalitatea este o meteahna si a jucatorilor romani? Nu este o chestie doar romaneasca, dar in multe jocuri s-a demonstrat ca avem un deficit si la nivel mental.

Radu Ababei: – Cred ca principala problema este instruirea din perioada de juniorat. Daca inca din timpul junioratului nu ii dai jucatorului posibilitatea de a gandi creativ, de a rezolva situatii de joc, ajungem la nivelul seniorului in care el actioneaza doar in plaja de actiuni pe care le-a invatat. Jucatorul nu are nicio vina ca in timpul junioratului nu a lucrat la luarea deciziei. Nu s-a concentrat asupra ei pentru ca nu au avut cine sa-i invete.

Jurnalsportiv: – La jucatorii profesinisti trebuie sa fie si o colaborare cu antrenorul?

Radu Ababei: – Colaborarea trebuie sa fie atat de puternica, incat sa comunice 90 la suta nonverbal. Antrenamentul facut serios, in conditii stintifice, duce la dezvoltarea unei tip de relatii de joc speciale. Marii jucatori nu sunt singuri in echipa, au un servant care ii pune in valoare, fara sa se uite la el, il simte ca e acolo. Asa si cu antrenorul. Il simt pe antrenor ca e agitat, ca a intrat in criza, ca e nesigur, ca nu are incredere in mine.

Jurnalsportiv: – Sunt stiluri diferite, cum sa antrenezi la juniori si cum sa antrenezi la seniori?

Radu Ababei: – Sunt alte sporturi. N-au nicio legatura. Sa va dau un exemplu: ai copii, juniorii si performanta. La copii iti trebuie calitatile, 1,2 3, 4, 5, la juniori iti trebuie calitatile 5,6,7,8, iar la seniori iti trebuie calitatile de la 5 la 10.

Jurnalsportiv: – Pe intelesul tuturor, sunt doar cativa pasi care raman la juniori si in rest se implementeaza altceva la seniori?

Radu Ababei: – Sigur ca da. Ceea ce trebuie sa se tii cont ca antrenor de juniori, e ca nu trebuie sa-ti iasa campion national de juniori. El trebuie sa prinda lotul national la seniori, atunci esti mare antrenor.

Jurnalsportiv: – Dar pentru un sportiv nu conteaza sa-ti propui sa castigi fiecare meci inca de la nivel de juniorat?

Radu Ababei: – Ba da. Din acest motiv exista centrele de excelenta. Il trimit la centrele de excelenta unde sta cu cei mai buni. Vorbim si de selectie, selectia face totul.

Jurnalsportiv: – Despre noul antrenor al echipei bacauane ce ne puteti spune? Cum vedeti stilul antrenorului de la Stiinta M.D. Bacau, Mateo Garralda? Nu ma refer tactic, ci mental.

Radu Ababei: – L-am vazut doar in aceste doua meciuri (Turneul de pregatire de la Bacau). Am o impresie foarte buna despre el pentru simplu fapt ca nu a tipat niciodata. Degaja linistite si incredere.

Jurnalsportiv: – Am observat ca nu se uita la deciziile arbitrilor si mereu le explica jucatorilor.

Radu Ababei: – El a inteles foarte bine rolul turneului. Daca nu castiga turneul nu era niciun capat de tara. El a trebuit sa-si faca lumina ce ar trebui sa joace cu fiecare dintre ei. Mi-a placut ca a intervinit in situatiile mai delicate cu timeout. Foarte bine a intervenit si dupa fiecare timeout le-a mers, ceea ce inseamna ca au capacitate mentala, dar trebuie antrenati.

Jurnalsportiv: – Sa revenim la cursul predat, cum credeti ca a fost perceput acest subiect de catre antrenori?

Radu Ababei: – Am avut feedback, tocmai pentru faptul ca atunci cand tin un curs sunt cu totul altcineva. Este un lucru care imi place la nebunie sa-l fac. Le-am vorbit pe intelesul lor, dar daca raman doar cu asta nu am facut nimic. De exemplu, Sorin Birza dupa curs, a venit la mine si mi-a spus: Domnul profesor, dati-mi si mie cartea”. Despre asta e vorba. Intr-o ora jumatate, ca antrenor poti doar sa-ti pui un semn de intrebare.

Jurnalsportiv: – Poate fi doar o mica corectie pentru unii antrenor care au mai evoluat si in strainatate si au mai invatat cate ceva?

Radu Ababei: – Eu nu spun: “Asa se face”. Eu le spun: “Asa s-ar putea face”. Modalitatea pe care o alegi depinde de tine. Teoria antrenamentului e ca o biblioteca in care  fiecare informatie este pusa la locul ei. De ce invat asta? Pentru ca poate astazi am nevoie de o “carte”, maine de alta “carte”.

Jurnalsportiv: – O ultima intrebare: credeti ca antrenorii romani au potential de a schimba stilul vechi, cel de a tipa, de a racni la jucatori, cu un stil mai comunicativ?

Radu Ababei: – Sigur ca se poate, succesul iti da calea.

 

Etichete:, , , , , , , ,

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org