S-a impus fotbalul-spectacol! Spania-Franta 3-2 (1-1)
Fotbal, International luni, august 21st, 2017 In finala Campionatului European de fotbal feminin Under 19, desfasurat in Irlanda de Nord, Spania s-a impus cu 3-2, revenind de la 0-1 si 1-2.
Cele doua echipe au avut stiluri diferite de joc, Franta preferand o aparare ordonata iar in atac contand prin actiuni in viteza, in timp ce Spania si-a ametit adversarul cu pase interminabile, fiind superioara si la fazele fixe.
Frantuzoaicele au deschis rapid scorul, in minutul 4, prin Mathilde Bourdieu, dar Spania a egalat in minutul 18, dupa un corner, printr-o executie acrobatica reusita din 3 metri de Patricia Guijarro.
Franta a trecut din nou la conducere, in minutul 71, dupa un contraatac letal al atacantului de Emelyne Laurent. Ibericele nu s-au pierdut cu firea nici de aceasta data si au continuat cu acelasi stil de joc de pase, care a bulversat apararea Frantei. Golul egalizator a venit in minutul 85, dupa lovitura libera executata de Menayo, iar Egurolla a trimis decisiv cu capul.
In minutul 87 a avut loc un moment controversat, frantuzoaica Dechilly fiind eliminata de pe teren, dupa ce a primit cel de-al doilea cartonas galben, reluand jocul fara sa astepte fluierul arbitrului.
Spaniolele au fost rasplatite pentru jocul lor ofensiv si in minutul 90 reusesc golul decisiv. A fost tot o lovitura libera executata de Menayo, iar mijlocasul Barcelonei a finalizat cu o lovitura de cap.
Dupa 3 finale pierdute, Spania se impune in finala Campionatului European de fotbal feminin. A fost o victorie pe deplin meritata, a echipei care a jucat ofensiv timp de 96 de minute (cu tot cu prelungirile partidei).
Foto: uefa,com