W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Fotbal, International » Super fotbal in Supercupa Europei: Barcelona – Sevilla 5-4, dupa cele doua reprize de prelungiri

Super fotbal in Supercupa Europei: Barcelona – Sevilla 5-4, dupa cele doua reprize de prelungiri

barcelona sevilla supercupa europei 2015 A fost o Supercupa de poveste, cu executii spectaculoase, rasturnari de scor si doua reprize de prelungiri. Messi a fost magnific , Barcelona a condus cu 4-1, dar Sevilla a egalat la 4 ducand meciul in prelungiri. Pedro a adus victoria pentru catalani, golul decisiv fiind marcat in minutul 115.

Marti seara, pe Boris Paichadze Dinamo Arena din Tbilisi, Georgia, Barcelona si Sevilla au incins un meci de povestit nepotilor in Suerpcupa Europei la fotbal.

Primul gol a venit fulger, in minutul 3, o executie splendida a lui Ever Banega din lovitura libera de pe partea stanga. Castigatoarea Champions League a raspuns rapid, dupa alte 4 minute de joc. A fost o lovitura libera de pe partea dreapta, de la aproximativ 18 metri, spectatorii simtind parca oportunitatea si aclamandu-l pe Lionel Messi. Atacantul argentinian nu a dezamagit si l-a executat la coltul scurt pe portarul Beto.

Acelasi Messi incanta tribunele, cu inca o reusita din lovitura libera, de aceasta data argentinianul trimitand la coltul lung. In minutul 44, catalanii aveau sa-si mareasca avantajul, pasa lui Suarez gasindu-l excelent pe Rafina, care trimite in poarta din 4 metri. De mentionat ca Rafina a fost titular in aceasta partida, brazilianul Neymar nefacand deplasarea fiind diagnosticat cu oreion.

Repriza secunda avea sa fie la fel de spectaculoasa ca prima parte, cu inca 4 goluri marcate. La 7 minute de la reluare, Suarez puncteaza si el pentru Barcelona, iar la acest scor jocul parea decis. Dar Seviila are un antrenor luptator, pe Unai Emery, care stie sa-si mobilizeze jucatorii indiferent de scor. Castigatoarea trofeului Europa League a dus o cursa de urmarire, Seviila avand sa marcheze 3 goluri in interval de 21 de minute. Mai intai, Reyes este servit la 4 metri, iar spaniolul il executa pe ter Stegen, iar Sevilla are sansa sa se apropie la un gol, dupa faultul in careu al lui Jeremy Mathieu asupra lui Vitolo. Kevin Gameiro marcheaza de la punctul cu var, in minutul 72, iar Sevilla mai avea 18 minute pentru a reusi egalarea. Acest lucru s-a intamplat in minutul 81, cand Ciro Immobile centreaza la firul ierbii, iar Yevhen Konoplyanka marcheaza pentru 4-4. Asadar avantajul de 3 goluri al Barcelonei nu a rezistat, partida avand nevoie de doua reprize de prelungiri.

Pedro Rodriguez, dorit de Manchester United, a fost eroul catalanilor, acesta reusind golul decisiv in minutul 115, profitand de respingerea in fata a lui Beto, si executandu-l pe portarul Sevillei din 2 metri.

Dupa 120 de minute de fotbal spectacol, cu de toate, Barcelona castiga cel de-al cincilea trofeu de Supercupa a Europei. Cu aceasta reusita, Barcelona egaleaza recordul formatiei italiene AC Milan, ambele formatii castigand 5 trofee.

Foto: Getty Images

 

Etichete:, , , , , , , , , ,

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org