W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Bacau, Handbal, Locale, National » “Ar fi fost pacat ca handbalul sa dispara din acest oras.” Vezi declaratiile de la conferinta de presa la prezentarea echipei CS Stiinta Municipal Bacau

“Ar fi fost pacat ca handbalul sa dispara din acest oras.” Vezi declaratiile de la conferinta de presa la prezentarea echipei CS Stiinta Municipal Bacau

conferinta de presa cs stiinta municipal bacauStiinta Municipal Dedeman Bacau nu va mai evolua in Liga Nationala de handbal masculin, in locul acestei echipe urmand sa evoluzeze, in esantionul secund, CS Stiinta Municipal Bacau, fosta CSM Bacau 2010.

Clubul bacauan a organizat, miercuri dupa-amiaza, o conferinta de presa la care au participat Bogdan Milon,  director coordonator  al CS Stiinta Municipal Bacau, Gabriel Armanu, manager de proiect, si Bogdan Voica, antrenorul principal al formatiei de seniori. Desi inclus in invitatia oferita jurnalistilor, “oficialul” primariei, viceprimarul Radu Ababei  nu s-a mai prezentat.

CS Stiinta Municipal Bacau va avea echipe si la juniori 1, 2 si 3, dar cel mai dezvoltat subiect a fost despre noua echipa divizionara de seniori.

 Bogdan Milon  Bogdan Milon: “In handbalul masculin vom inscrie, de anul viitor competitional, o echipa de divizia A si cate o echipa la juniori 1, 2 si 3. Obiectivul in prima faza (despre formatia de seniori) este de a face o echipa competitiva, urmand ca din iarna sa fixam obiectivul final. Practic, se formeaza o echipa noua si trebuie sa-i vedem la treaba jumatate de sezon, apoi sa avem un obiectiv indraznet. De managementul echipelor de handbal se va ocupa Gabriel Armanu, iar domnul Bogdan Voica va indeplini functia de antrenor principal al divizionarei A.”

 

Gabriel Armanu Gabriel Armanu: “Incercam sa continuam cu handbalul de seniori in oras, din pacate, la nivel de liga a doua. Imi doresc sa fie o perioada scurta, de un sezon, pentru ca apoi sa evoluam in prima liga. Am incercat pe toate caile posibile pentru ca noi sa continuam in Liga Nationala. Nu s-a putut si atunci am demarat proiectul pentru ca echipa de seniori sa fie a clubului CSM Bacau. Ca si transferuri incheiate, avem 4 jucatori de la nationala de tineret, Ciprian Bobeica si Raducu Andrei Tamas, care a acceptat sa fie alaturi de noi in conditiile stabilite reciproc. Moisa, Lita si Cotinghiu sunt jucatori care au evoluat mai mult in liga a doua. In rest, ne bazam pe juniorii 1 de la Bacau, sunt cel putin 8 juniori 1 care vor face pregatirea cu echipa mare, iar 6 sunt convocati in lotul largit al Romaniei de cadeti. Lui Bogdan Voica ii ramane datoria sa-i antreneze si sa scoata ce-i mai bun din ei.”

Bogdan Voica Bogdan Voica: “Am acceptat aceasta propunere ca si pe o provocare. Initial propunerea a venit pentru Liga Nationala doar ca detaliile tehnice au facut ca sa nu mai putem aplica in prima liga. Obiectivul este sa facem impreuna o echipa competitiva cu jucatori tineri dornici de afirmare, care sa se bata pentru fiecare minge, in fiecare meci si care sa castige atasamentul publicului. Vizavi de lot ii cunosc pe majoritatea jucatorilor si privesc cu incredere viitorul. Imi doresc ca handbalul din Bacau sa redevina ce a fost in anii trecuti. Este un oras cu traditie si ar fi fost pacat ca handbalul sa dispara din acest oras. Primul antrenament il vom avea pe 20 iulie si vom avea 3 saptamani de pregatire fizica.”

CS Stiinta Municipal Bacau se bazeaza pe urmatorii jucatori: Raducu Tamas, Daniel Ciprian Bobeica, Richard Freiwald, Vlad Rusu, Alexandru Juverdianu, Mihai Cotinghiu, Razvan Dragan, Bogdan Dobos, Ionut Atanasoaie, Bogdan Moisa, Robert Gal, Maxim Oancea, Bogdan Dima, Ionut Uruianu, Ionut Broasca, Florin Ciubotariu, Dragos Hantaru, Laurentiu Suciu, Andrei Dragan, Bogdan Rata, Gabriel Dumitriu, Adrian Lita.

Clubul bacauan se afla in discutii avansate si Cu Alin Campan, jucator ce a evoluat la Stiinta M.D. Bacau in sezonul precedent.

 

Etichete:, , , , , ,

Articole asemanatoare

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org