W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Bacau, Locale, Volei » Dumitru Matanie (antrenor CSS Bacau): “Rezultatul de la turneul final nu reflecta valoarea echipei”

Dumitru Matanie (antrenor CSS Bacau): “Rezultatul de la turneul final nu reflecta valoarea echipei”

css-bacau-volei-feminin-sperante CSS Bacau a terminat pe locul 7 la Turneul Final al Campionatului National de volei feminin sperante, desfasurat saptamana trecuta la Brasov. Bacauancele au obtinut doua victorii in seria I, ambele fiind reusite cu primele doua clasate, dar a terminat grupa doar pe locul 3, pierzand calificarea in semifinale la setaveraj.

Formatia bacauana venea din postura de campioana nationala la minivolei, obtinand acest trofeu in anul 2015. In primul joc disputat la turneul final de sperante, bacauancele au pornit cu dreptul, invingand formatia gazda, Juvenil Brasov cu 3-1. A urmat apoi o infrangere cu 0-3 cu CSS Targoviste, echipa ce avea sa termine turneul doar cu aceasta victorie. In ultima etapa din grupa, bacauancele au intalnit formatia LPS Cluj, obtinand victoria in tie-break. Grupa s-a incheiat cu un clasament aproape imposibil, cu 3 echipe avand 5 puncte, Juvenil Brasov, LPS Cluj si CSS Bacau. Echipele ardelene au obtinut calificarea la setaveraj, conform regulamentului, chiar daca formatia bacauana a castigat ambele meciuri directe.

Despre acest turneu final, antrenorul echipei bacauane, Dumitru Matanie, ne-a declarat: “Nici eu nu am inteles prea mult din acest turneu. Mai bine de jumatate din meciuri s-au incheiat cu scorul de 3-2, dar de cel mai mult sunt bulversat de situatia care am patit-o chiar noi. Desi am castigat toate meciurile cu principalele adversare, respectiv cu Brasov si Cluj, ne-am clasat pe locul 3. O situatie paradoxala, care cred ca nu a mai fost niciodata intalnita in volei. E o chestie greu de inteles cum o echipa cu zero victorii, ma refer din cele 3 echipe care au terminat cu acelasi numar de puncte, se califica in primele 4, iar una cu doua victorii nu se se califica in semifinale. Mai mult, noi la clasamentul general aveam doua victorii si echipa din Cluj o victorie. Aveam si victoria directa asupra lor, deci a fost o situatie greu de priceput. Consider ca ar trebui sa conteze punctele, numarul de victorii si apoi setaverajul. Recunosc ca si eu ziceam ca e un sistem corect inainte de a incepe turneul. Cred ca situatia de fata este o premiera.”

Bacauancele au incheiat turneul pe locul 7, pierzand cu Dinamo cu 2-3, dupa ce a condus cu 2-0 si 21-14, obtinand totusi victoria pentru locurile 7-8, tot cu 3-2, in fata formatiei care a invins-o in faza grupelor, CSS Targoviste.

“A fost un sezon foarte bun, am obtinut din nou calificarea la un turneu final. Din 22 de meciuri disputate, am castigat 20. Rezultatul de la turneul final nu reflecta valoarea echipei. Acum se vede si mai clar performanta noastra obtinuta anul trecut, pe care multi n-au apreciat-o. Fara sa le supar pe fetele din alte generatii ale mele, aceasta generatie e pe departe cea mai buna si ca rezultate si ca joc. Vreau sa mentionez si de sustinatorii nostri. Numarati, am avut 55 de spectatori la meciurile echipei (de la turneul final). E de apreciat si le multumesc tuturor” a spus in incheiere antrenorul echipei bacauane.

Nu a fost ultima “batalie” pentru aceasta generatie, bacauancele urmand sa evolueze din sezonul viitor la divizia cadete. De mentionat ca din acest lot, 7 fete vor participa sezonul urmator si la categoria sperante.

Lotul echipei CSS Bacau divizia sperante: Iulia Matanie (capitan), Denisa Sava, Alexandra Adragai, Nicola Juncu, Madalina Airoaie, Bahrim Maria, Bunea Ioana, Bianca Dodan, Neidi Enache, Carina Nastasa, Bianca Popa, Bianca Ailincai. Antrenor principal: Dumitru Matanie. Antrenor secund: Traian Snel.

 

Etichete:, , , , ,

Articole asemanatoare

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org