W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Handbal, National, Uncategorized » FLEURY LOIRET – HCM BAIA MARE 17-18. O victorie mare în ultima secundă!

FLEURY LOIRET – HCM BAIA MARE 17-18. O victorie mare în ultima secundă!

   12486013_1064222460287171_2900217893325386476_o         HCM Baia Mare obține o victorie extrem de importantă în vederea accederii în sferturile Ligii  Campionilor, chiar pe terenul celor de la Fleury Loiret. Un final incendiar, se poate spune, în care golul victoriei a venit în ultima secundă. A fost o partidă cu multe greșeli pe faza de atac pentru ambele echipe, importanța meciului spunându-și cuvântul în evoluția jucătoarelor. S-au evidențiat însă portarii ambelor echipe și apărarea, fiind probabil meciul cu cele mai puține goluri înscrise în această ediție a  Ligii Campionilor.
 
            Începutul primei reprize a aparținut echipei franceze, care a reușit să se distanțeze chiar și la 4 goluri, în minutul 8, moment în care antrenorul Aurelian Roșca a cerut time-out.  O  dată cu reluarea meciului, apărarea HCM-ului a devenit mult mai activă, și cu Paula Ungureanu într-o formă foarte bună,  jucătoarele au reușit să recupereze gol după gol, stabilind la pauză egalitatea, la scorul de 8-8.
 
           Repriza a doua a debutat în aceeași notă, cu un avantaj al echipei franceze, ajutată și de paradele foarte bune ale portarului De Paula. HCM Baia Mare a fost obligată din nou să recupereze diferența, iar în minutul 50 a reușit să preia conducerea. Din acel moment s-a mers cap la cap, Alisson Pineau reușind un gol de senzație, de la șold, în ultima secundă a meciului, stabilind scorul final 17-18.
 
          Portarii Paula Ungureanu și Zoqbi De Paula au avut evoluții foarte bune, cu peste 10 parade fiecare, contribuind decisiv la acest scor strâns.  De asemenea, chiar dacă nu a făcut cel mai bun joc al său, Alisson Pineau și-a  demonstrat încă o dată valoarea și experiența în momentele decisive din finalul meciului.
          
HCM BAIA MARE: Ungureanu, Munteanu – Abbingh 6 goluri, Jezic 4, Pineau 3, Do Nascimento 2, Geiger 1, Tănasie 1, Perianu 1, Ardean Elisei, Marin, Nechita, Szucs, Tătar, Preda.
 
Foto: Mircea Pauseniuc

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org