Istoria Formulei 1
Auto moto, Istorice luni, noiembrie 11th, 2013
Istoria competitiei cu motor dateaza din vremuri indepartate, cand dupa “nasterea” primului automobil, au fost incepute si primele intreceri intre posesorii acestor inventii. In perioada interbelică curse de Mare Premiu se organizau pe toate continentele, astfel devenea din ce in ce mai evident ca aceste intreceri ar trebui reunite sub egida unui campionat mondial. In 1946 FIA a decis infiintarea unui astfel de campionat mondial. Din cele 25 Mari Premii organizate în 1949 au fost selectate sapte etape ale primului Campionat Mondial de Formula 1 ce a fost organizat in 1950. Acestea au fost: Marele Premiu al Marii Britanii, Marele Premiu de la Monaco, Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, Marele Premiu al Elveției, Marele Premiu al Belgiei, Marele Premiu al Franței și Marele Premiu al Italiei.
Prima cursa organizata de FIA a avut loc pe data de 13 mai 1950 intr-o sambata, la Silverstone, pe un circuit improvizat in cadrul unui aeroport din Marea Britanie. La aceasta cursa au participat trei constructori de uzina – Alfa Romeo, Talbot si Maserati. Cei mai importanti absenti au fost Scuderia Ferrari, care a decis sa absenteze de la aceasta cursa in urma unui protest asupra deciziilor de regulament ale FIA, dar si constructorii Germani care nu au fost acceptati datorita situatiei de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Cursa de la Silverstone a fost castigata de Giuseppe Farina, care a pilotat o masina Alfa Romeo. De fapt primele patru echipe clasate in aceasta cursa au fost ale constructorului Italian. Farina avea sa castige si titlul modial in primul sezon, devansandu-l pe coechipierul sau Juan Manuel Fangio. Acesta avea sa-si ia revansa in 1951 cand a reusit sa castige titlul mondial alaturi de Alfa Romeo.
In 1952, FIA decide ca la Campionatul Mondial de Formula 1 sa poata participa si masinile din Formula 2, astfel, in semn de protest, Alfa Romeo se retrage din campionat deoarece nu detineau masini in Formula 2. Aceasta decizie a fost una favorabila celor de la Ferrari, care au si reusit sa castige titlurile in ’52 si ’53 alaturi de Alberto Ascari.
Interdictia participarii la aceste campionate aplicata germanilor, a fost retrasa in 1954 iar Mercedes Benz si-a facut aparitia in Marele Premiu al Frantei, cooptandu-l pe Fangio ca pilot. Cu aceasta echipa, Fangio a dominat Formula 1 asa cum Ascari domina in anii trecuti la Ferrari.
Anul 1955 a adus si cel mai tragic accident din istoria Formulei 1, cand la Le Mans, automobilul Mercedes pilotat de Pierre Levegh a ucis 77 de persoane inclusiv pilotul si a accidentat alti 77. Dupa aceasta catastrofa, Mercedes a decis retragerea din toate competitiile cu motor si nu doar atat, autoritatile elvetiene au luat hotararea de a nu se mai organiza nicio competite auto, inclusiv Marele premiu al Elvetiei. Retragerea echipei germane a fost una profitabila din nou pentru Ferrari, care l-au cooptat pe Fangio ramas fara echipa, dar si dupa ce au cumparat masinile Lancia, singurele masini ce au reusit sa tina piept germanilor de la Mercedes.
Dupa succesul de la Ferrari, Fangio a decis sa se retraga la finele campionatului din 1956 si sa concureze in editia viitoare cu un Maserati personal, reusind sa isi adjudece ce-l de-al 5-lea titlu mondial din cariera. Inovatia in domeniu a venit de la echipa Cooper, care a amplasat motorul central si a reusit castigarea titlurilor in ’58 si ’59. De atunci si pana astazi, cele mai bune masini de Formula 1 au fost cele cu motorul amplasat central.
In istoria Formulei 1 se poate aminti si de “Dominatia Britanica”, inceputa de succesul avut de Mike Hawthorn si Vanwall, campioni in 1958, respectiv 1959. Din acel moment pana in 1999, echipe britanice sau cu sediul in Marea Britanie au castigat titlul de Campioni ai Formulei 1, din cand in cand, Ferrari reusind sa isi adjudece cante un titlu si sa tina piept britanicilor. De altfel, Marea Britanie a dat si cel mai mare numar de piloti castigatori de titlu mondial de Formula 1.
1961 avea sa aduca un alt accident in care un pilot isi pierdea viata. Contele german Wolfgang von Trips ce pilota o masina Ferrari a iesit in decor la Monza si a produs si pierderea a 13 vieti din randul spectatorilor. In acel an, Phil Hill, colegul sau de la Ferrari avea sa castige titlul mondial.
Anul urmator, Graham Hill (britanic) avea sa castige la bordul celei mai inovative masini ale momentului, un Lotus 25 ce a fost construit pe un sasiu monococa din aluminiu. Un astfel de sasiu se regaseste si la actualele monoposturi de Formula 1.
Lotus avea sa semneze in 1966 un acord cu cei de la Ford pentru furnizarea de motoare si astfel, compania americana isi face debutul in marele circ de Formula 1 cu un motor inovativ, celebrul Ford Cosworth DFV 3.0 V8, de 3000 cmc si 410cp, ce va data pana la inceputul anilor ’90. Succesul a fost unul rasunator, Clark fiind pilotul celor de la Lotus cu cele mai mari sanse la titlu dupa prima cursa castigata in Marele Premiu al Africii de Sud. Totul avea sa se sfarseasca tragic la Hockenheim cand Jim Clark a decedat dupa un accident cauzat de suprafata uda a pistei.
Totusi anul 1968 a fost unul al inovarii si unul care a dus progresul Formulei 1 la stadiul actual. In acel an, sponsorii comerciali si-au facut aparitia pe monoposturile pilotilor, dar si tehnica a avut de castigat prin introducerea apripei fata si spate, un real castig pentru aerodinamica monopostului.
Primul pneu slick, fara desen pe el, a fost introdus in Formula 1 in anul 1970 si a apartinut celor de la GoodYear.
Dupa ce a castigat titlurile mondiale din 1964, Ferrari a disparut din lupta pentru coroanele supreme. Acest lucru nu a fost tocmai pe placul companiei Fiat, care intre timp cumparase un mare procent din actiunile Ferrari, care i-a cerut lui Enzo Ferrari sa faca schimbari radicale in structura echipei. Astfel a fost adus in echipa Luca di Montezemolo, un apropriat Fiat, mai intai ca si asistent a lui Enzo Ferrari, iar mai apoi pe postul de director sportiv, fiind practic artizanul revitalizarii echipei italiene la mijlocul anilor ’70. di Montezemolo, l-a adus in echipa pe Niki Lauda, un austriac care se anunța a fi de viitor, apoi a indemnat departamentul tehnic sa construiasca primul sasiu monococa, adevaratul salt tehnologic venind însa in 1974 cand Ferrari a promovat pentru prima data in Formula 1 cutia de viteze amplasata transversal, pentru o mai buna distributie a maselor, aparand astfel celebra serie Ferrari 312T.
In 1977 si-a facut debutul in Formula 1 echipa Renault promovandu-se astfel doua inovatii tehnice: motorul turbo si pneul radial, acesta din urma fabricat de Michelin.
In 1982 motoarele turbo devenisera mult mai fiabile, iar echipele care beneficiau de ele incepeau sa domine cursele. Unul dintre cele mai bune monoposturi din acel an a fost cel construit deFerrari. Italienii ar fi trebuit să castige titlul la pas, daca nu s-ar fi confruntat insa cu numeroase tragedii si drame - Gilles Villeneuve a decedat in urma unui accident produs in timpul Marelelui Premiu al Belgiei, in timp ce Didier Pironi a suferit un accident in timpul Marelui Premiu al Germaniei care l-a facut indisponibil pe toata durata sezonului. Desi Ferrari s-a impus la constructori, devenind astfel prima echipa care castiga un titlu mondial folosind un motor turbo, in campionatul pilotilor a castigat Keke Rosberg, inlocuitorul lui Alan Jones de la Williams. O particularitate interesanta a sezonului 1982 a fost ca cele 16 curse au fost adjudecate de 11 piloti. Nici un pilot nu a castigat mai mult de doua curse, campionul mondial, Rosberg, castigand una singura.
In ciuda titlului castigat de Rosberg, era clar pentru toata lumea ca doar echipele care aveau motoare turbo puteau conta in lupta de la varf. Acest fapt i-a pus pe Bernie Ecclestone de la Brabham, Ron Dennis de la McLaren si Frank Williams de la Williams sa isi caute alti furnizori de motoare. Astfel au intrat în Formula 1 BMW alaturi de Brabham, Porsche alaturi de McLaren, iar Frank Williams i-a convins pe japonezii de la Honda, atunci furnizori de motoare pentru echipa Spirit sa i se alieze.
Dupa ce Ferrari si Brabham si-au impartit titlurile mondiale in 1983, Formula 1 a intrat in perioada de dominare McLaren - Williams pentru ca timp de un deceniu si jumatate cele doua echipe sa castige 27 din cele 30 de titluri mondiale puse in joc.
Williams semnase un parteneriat privind furnizarea de motoare cu japonezii de la Honda, care se aflau la a doua aventura în Formula 1. Pana la finele deceniului au urmat trei sezoane in care Honda a spulberat orice opozitie. Mai intai a reusit dubla alaturi de Williams in 1987, cand la piloti s-a impus Nelson Piquet, apoi a semnat alte doua duble alaturi de McLaren, campionatul pilotilor revenind lui Ayrton Senna in 1988 si Alain Prost in 1989.
Migrati la McLaren, cei de la Honda l-au adus cu ei si pe Ayrton Senna, un tanar pilot brazilian care folosise deja motoare Honda la Lotus. Ayrton Senna a castigat titlul mondial in 1988 si a fost castigatorul moral al celui din 1989.
In 1989, cu doar o cursa ramasa de disputat, cea de la Circuitul Suzuka, atat Ayrton Senna cat si Alain Prost aveau sanse la titlul mondial. Inainte de cursa cei doi piloti s-au inteles, in prezența lui Ron Dennis ca acela care va fi primul la capatul primului tur al cursei sa castige. Prost a avut un start mai bun si s-a instalat la conducere, dar Senna era chiar in spatele lui, iar in ultima sicana a turului a intrat într-o depasire pe interior, doar pentru a fi blocat de Prost intr-o maniera deloc sportiva. Cei doi au iesit pe iarba, dar Senna a fost ajuat de comisarii de traseu sa revina. Cea ce a urmat a fost de domeniul fantasticului: de pe locul 25 la capatul primului tur, Senna a terminat cursa primul! Totusi el a fost descalificat pentru ca a revenit pe traseu ajutat de comisarii de cursa, lucru interzis de regulament, iar titlul i-a revenit astfel lui Alain Prost, cel care dupa acea cursa parasea McLaren pentru a trece laFerrari.
1989 a adus cu sine o inovatie tehnologica care se foloseste si astazi in Formula 1: cutia de viteze semiautomatica, care a fost folosită pentru prima data de Ferrari pe masina lui Nigel Mansell.
La finele sezonului 1993 Alain Prost dedice sa se retraga definitiv din Formula 1, locul sau la Williams fiind luat de Ayrton Senna, cel care ramasese la McLaren pana in 1993. Si cand toata lumea credea ca Senna se va indrepta spre cel de-al patrulea sau titlu mondial, tragedia s-a produs: brazilianul a decedat din cauza ranilor suferite de pe urma accidentului de la Imola din timpul Marelui Premiu al Republicii San Marino, dupa o pauza de 8 ani in care nici un pilot de Formula 1 nu isi pierduse viata.
Cursele ce au urmat in 1994 au fost pline de scandaluri si descalificari, multe dintre ele prea dure, pentru ca noile reguli nu doar ca erau ambigue, dar mai mult decat atat, trebuiau aplicate imediat. Cel mai lovit de descalificari a fost Michael Schumacher, pilotul german de la Benetton, care devenise liderul campionatului si totodata principalul candidat la titlul mondial al pilotilor. S-a mers pana acolo incat Schumacher a fost descalificat de la cursa si suspendat pentru alte doua curse pentru ca a depasit in timpul turului de incalzire.
In ciuda tuturor piedicilor mai mult sau mai putin sustinute regulamentar, Michael Schumacher a castigat titlul mondial in 1994.
Dupa ce a castigat tilul mondial in 1994, e drept la mare lupta cu Damon Hill de la Williams, nimeni altul decat fiul lui Graham Hill, fostul campion mondial din 1962 si 1968, Michael Schumacher a repetat performanta si in 1995.
Ajuns la Ferrari, Michael Schumacher incepuse munca de reconstructie a echipei italiene care nu mai castigase titlul mondial al pilotilor din 1979, iar pe cel al constructorilor din 1983. Trecerea in nefiinta a lui Enzo Ferrari in 1988 aruncase echipa intr-un haos total si in ciuda incercarilor concernului Fiat de a readuce totul pe linia de plutire nu s-a putut face nimic timp de multi ani. Numirea lui Luca di Montezemolo ca si presedinte la Ferrari, produsa in 1991 avea sa fie prima miscare inteligenta dupa ani de rateuri. di Montezemolo revea astfel la Ferrari dupa multi ani, iar una dintre primele sale dorinte a fost sa aducă un team manager la echipa de Formula 1 capabil sa recucereasca titlul suprem. S-a oprit asupra lui Jean Todt, un francez care reusise performante excelente cu Peugeot in campionatele mondiale de raliuri si anduranta. Todt a ajuns la Scuderia Ferrari in 1993 si a inceput schimbarile: l-a adus pe Michael Schumacher ca prim pilot al echipei, apoi i-a numit pe Ross Brawn si Rory Byrne in posturile de director tehnic si respectiv designer-sef. Dupa multi ani, in 1997 Ferrari construise o masina cu potential in lupta pentru titlu, iar evolutia luiMichael Schumacher nu avea cum sa dezamageasca, germanul afladu-se pana in ultima etapa in lupta pentru coroana suprema. In cele din urma a pierdut, in detrimentul lui Jacques Villeneuve, cel care preluase postul de prim pilot la Williams de la Damon Hill. Williams s-a impus si la constructori.
Echipa lui Ron Dennis s-a despartit de Honda la finele sezonului 1992, cand a incercat, fara sanse de reusita, sa cumpere contractul lui Williams cu motorul Renault, si i-a avut drept parteneri pe Ford in 1993 si Peugeot in 1994, inainte de a semna cu Mercedes in 1995. Partneriatul ajunsese la maturitate in 1997 cand McLaren castiga din nou curse de Formula 1 dupa trei ani de seceta totala, insa in 1998 Adrian Newey, directorul tehnic al echipei, construise un bolid deosebit de competitiv, cu care McLarena castigat ambele titluri mondiale, la piloti castigand Mika Hakkinen in detrimentul lui Michael Schumacher si Scuderia Ferrari.
Mika Hakkinen a repetat performanta si in 1999, cand insa mai degraba Michael Schumacher a pierdut titlul si nu finlandezul l-a castigat. Schumacher era principalul candidat la titlul mondial cand la Silverstone a suferit un accident in urma caruia si-a fracturat piciorul si a lipsit de la cateva curse. Ferrari reusea insa sa castige titlul mondial al constructorilor, primul dupa saisprezece ani.
Titlul cucerit de Scuderia Ferrari in 1999 nu a fost decat inceputul unei perioade de dominare categorica care s-a extins pana in 2004, italienii castigand sase titluri mondiale consecutive la constructori, daca il adaugam si pe cel din 1999, si cinci titluri mondiale consecutive la piloti, toate prin Michael Schumacher.
In 2000 Michael Schumacher a avut un start de sezon foarte bun, cand a luat un avans considerabil in campionat, insa si o perioada mai slaba in lunile de vara, permitandu-i lui Mika Hakkinen sa revina si chiar sa il depaseasca pe german. Dar Schumacher a teminat sezonul en-fanfare, cu patru victorii in ultimele tot atatea curse, iar la final a castigat al treilea sau titlu mondial si primul la piloti pentru Scuderia Ferrari dupa mai bine de doua decenii.
Acelasi Michael Schumacher s-a impus si in 2001 si 2002, de aceasta data fara prea multe eforturi, insa campionatul din 2003 a fost mult mai disputat.McLaren prin David Coulthard si Kimi Räikkönen a debutat foarte bine, luand un avantaj care corelat cu noul sistem de punctaj introdus de FIA care rasplatea victoria cu doar două puncte mai mult decât locul doi, fata de patru cat era inainte, ar fi putut fi hotarator in soarta titlului. Pana la urma tot Michael Schumacher a castigat insa doar dupa ce s-a intrebuintat serios pana in ultima etapa.
Astfel FIA a reusit prin repetate modificari de regulament sa introduca numeroase sisteme de securitate pentru piloti, scazand numarul deceselor la 0 in ultimii ani, dar si foarte multe reglementari ce vizeaza o desfasurare cat mai echilibrata a curselor prin introducerea diverselor adaptari ale monoposturilor.
Jurnalsportiv.ro va ofera continuarea “legendei” Formulei 1, de fiecare data cand Marele Circ revine cu spectacolul pe circuitele mondiale.
