W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Handbal, National, Reportaje » Interviu cu Cristina Laslo, capitanul echipei nationale de handbal feminin tineret: “Este foarte greu de obtinut doua medalii cu aceeasi generatie”

Interviu cu Cristina Laslo, capitanul echipei nationale de handbal feminin tineret: “Este foarte greu de obtinut doua medalii cu aceeasi generatie”

La ultimul turneu final al generatiei ’96-97, nationala Romaniei de handbal feminin tineret a obtinut medaliile de bronz. Tricolorele sunt la a doua medalie, cucerind si aurul la Campionatul Mondial de handbal junioare, desfasurat in anul 2014. Un rol important la aceasta performanta il are si capitanul echipei, Cristina Laslo, jucatoarea de la  “U” Alexandrion Cluj fiind desemnata si cea mai buna coordonatoare de joc de la Turneu Final de Campionat Mondial. Cristina si-a asumat rolul de lider si nu a dezamagit, ajutand echipa in multe situatii dificile. Un caracter de mare campion, Cristina a avut amabilitatea sa acorde un interviu pentru site-ul nostru.

cristina lasloJurnalsportiv: – Cum a fost pentru tine acest turneu final, ultimul la nivel de junioare si tineret?

Cristina Laslo: – Eu am fost constienta ca va fi cel mai greu pentru ca am avansat in varsta si in calitatea de joc. Echipele care sunt in top (Rusia, Suedia, Danemarca, Germania) joaca un handbal mult mai bun la generatia de tineret. A fost extrem de greu si obositor, atat fizic cat si psihic.

Jurnalsportiv: -Ati avut cateva meciuri foarte echilibrate, castigate la un gol diferenta. Ce crezi ca a contat in aceste jocuri?

Cristina Laslo: – Astea sunt meciuri decisive. Stiam ca daca vom pierde unul din meciurile din optimi sau sferturi nu mai avem sanse la obiectivul nostru. Pregatirea psihica si mentala a contat enorm in aceste jocuri decisive.

Jurnalsportiv: – In multe meciuri ai fost tinuta om la om. Chiar si in aceste conditii ai avut evolutii bune.

Cristina Laslo: – Am stiut inainte de turneu ca voi fi tinuta om la om in unele meciuri si am pregatit la antrenamente impreuna cu staff-ul tehnic.  In zilele de pauza de la Campionatul Mondial, la antrenamente, aveam mai multe combinatii pentru ca eu sa fiu scoasa de la om la om si sa pot sa-mi ajut echipa.

Jurnalsportiv:- Ti-ai asumat responsabilitatea si ai aruncat la poarta in multe situatii dificile. A venit de la antrenor sau asta ai simtit tu ca trebuie sa iti asumi aceasta responsabilitate?

Cristina Laslo: – Automat fiind liderul acestei echipe iti asumi anumite situatii. Antrenorul nu poate sa strige la tine in acele momente, e imposibil. Experienta de joc in Liga Nationala si cateva secrete pe care le cunosc m-au ajutat in anumite momente. Nu am reusit de fiecare data, am si esuat de cateva ori, dar daca nu incerci nu ai cum sa reusesti. Chiar m-am simtit responsabila si eram in masura pentru a rezolva unele actiuni.

Jurnalsportiv:- Ti-a ramas in minte o anumita adversara de la acest Campionat Mondial?

Cristina Laslo: – De la fiecare echipa urmaresc anumite jucatoare. Le stim de atata timp si sunt aceleasi. Eu ma bucur cand avem adversari buni, de calitate. Am observat de la fiecare echipa doua-trei jucatoare cu calitati bune si o gandire mai altfel.

Jurnalsportiv:- Dupa infrangerea cu Danemarca din semifinale, ati avut o prima repriza foarte buna cu Germania. Cum v-ati mobilizat?

Cristina Laslo: – Danemarca este campioana europeana si mondiala in acest moment. Am fost constiente ca Danemarca a fost mai buna ca noi si nu ne-a afectat atat de mult pentru ca ne doream medalia de bronz. Nu puteam sa lasam gandurile negative sa ne afecteze sa nu mai luptam contra Germaniei.

cristina laslo elena dacheJurnalsportiv:- Ce inseamna pentru tine ca ai incheiat perioada de tineret cu o medalie?

Cristina Laslo: – M-am gandit mult la asta. Este foarte greu de obtinut doua medalii cu aceeasi generatie. Inseamna enorm de mult, mai ales ca la tineret nivelul este mult mai bun ca la junioare, cu jucatoare mai valoroase. Adversarele din primele 8 echipe de la Campionatul Mondial joaca la echipe de top din Europa. Ne-am intors acasa fericite. Ne-am indeplinit din nou un vis. Chiar daca nu este locul 1 sau 2, este podium si o medalie. Sunt fericita ca am fost alaturi de fete, ca am fost capitanul lor si ca m-am putut bucura cu ele.

Jurnalsportiv: – Ai spus ca esti un lider la nationala, din punctul meu de vedere asta nu se invata. Dupa parerea ta, care sunt calitatile pe care trebuie sa le aiba un capitan?

Cristina Laslo: – Sa stiti ca se si invata anumite lucruri, pe parcurs, bineinteles. Precum altii, am invatat si eu cu ajutorul antrenorilor. In acest proces de maturizare si de leadership o mare parte din lucruri le-am invatat de la Carmen Amariei. M-am adaptat mereu dupa grup, grupul fiind unul extrem de bun. Am fost intotdeauna unite si mi-a fost mult mai usor sa le conduc si sa fiu liderul lor din teren cat si din afara.

Jurnalsportiv: -Aceasta generatie a trecut si prin bune, dar si prin rele. S-au legat prietenii stranse intre voi?

Cristina Laslo: -Nu putem fi toate 16 prietene, dar am ramas in legatura stransa. Timp de 6 ani impreuna e imposibil sa nu ramanem cu amintiri. In teren sau in cantonament suntem toate amice, dar prietene e mult spus.

Jurnalsportiv: – Ce a insemnat pentru tine faptul ca ai fost desemnata cel mai bun centru la acest Campionat Mondial?

Cristina Laslo: – Inseamna enorm de mult! Dar nu puteam fara colegele mele, fara staff-ul tehnic, fara staff-ul medical si toti care sunt in spatele meu. Este o realizare personala foarte mare pentru orice jucator sa fie desemnat cel mai bun (pe un post) la un turneu final. Fiind a doua oara este, oarecum, o confirmare a muncii mele.

Jurnalsportiv: – Chiar daca tu joci pe teren, sunt si persoane care te sustin moral. Poti sa multumesti prin intermediul acestui interviu persoanelor care te-au ajutat si au fost alaturi de tine.

Cristina Laslo: – In primul rand, multumesc familiei mele care m-a sustinut neconditionat. Am avut parte de sustinerea lor morala si sufleteasca. Apoi, multumesc antrenorilor pe care i-am avut in perioada junioratului, inclusiv domnului Covaciu care m-a promovat la echipa mare. Apoi, un pas mare l-am facut cand a venit doamna Amariei. In aceasta perioada m-am maturizat si am avut parte de un alt handbal de cand a venit dumneaei si asta m-a propulsat catre marea performanta. Am simtit si sustinerea prietenilor, a cunostintelor si celor care ne-au trimis mesaje si care sunt mereu langa de noi.

cristina laslo 1Jurnalsportiv: – Ce iti propui sa realizezi, pe viitor, in handbal?

Cristina Laslo: – As vrea sa castig tot ce se poate castiga in marea performanta. Automat dureaza, trebuie mult antrenament. Sunt multe obstacole, dar sunt pregatita sa parcurg acest drum. Eu sper si cred ca voi reusi sa realizez ce imi doresc. Urmatorul pas  este inceperea unui nou sezon in Liga Nationala. Apoi, sper sa fac pasul catre echipa mare si catre marea performanta.

Jurnalsportiv:- Pe viitor, ti-ar placea sa joci si cu colege de la nationala de tineret la echipa de senioare?

Cristina Laslo: – Bineinteles! Mi-as dori sa faca pasul in Liga Nationala cat mai multe fete si sa continuam sa luam medalii impreuna.

Jurnalsportiv: – Multumesc pentru amabilitate si iti doresc mult succes!

Cristina Laslo: – Multumesc tare mult!

Foto: IHF

 

Etichete:, ,

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org