W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012
Home » Editoriale, International, National, Tenis » Simona Halep – Pas cu pas printre cei mari

Simona Halep – Pas cu pas printre cei mari

Radu Adrian Bejan jurnalsportiv.ro Se spune că unui om nu-i trebuie mult pentru a fi fericit, bucuros, să aibă o stare de bine.  Când un sportiv sau o sportivă “rupe” liniştea pe plan European sau Mondial, eu personal, simt o bucurie în interior. De ce nu, pot spune chiar o mândrie, că un român , la fel ca mine, are momentul său de glorie.

De-a lungul timpului, am avut “scânteile” noastre sau “genii” care au rămas embleme in sporturile pe care le-au practicat. Dar acum, vreau sa dezvolt un subiect legat de  “o furnicuţă”, o jucătoare de tenis WTA, care a cucerit aseară un trofeu. Da un trofeu, dar de Premier cum este catalogat în lumea tenisului mondial. Nici asta nu ar fi ceva excepţional, faţă de “grosul” sportivilor din ţările dezvoltate în materie de sport, dar această sportivă din Romania a făcut şi un progres enorm în acest sezon, atât prin rezultate (de la locul 70 WTA la 19 mondial), cât şi prin jocul prestat.

 

Mă refer aici, la Simona Halep, o jucătoare de 21 de ani, 1.68 înălţime şi 60 de kilograme. De remarcat, calmul acestei jucătoare în finala câştigată sâmbătă la New Haven Open în Yale, Statele Unite ale Americii. Acest calm, care poate fi confundat cu relaxare, a fost de fapt concentrare, ca un atlet care ştia că nu trebuie să facă sprint la începutul unei curse de maraton. Dar pasul s-a mărit, ritmul a fost mai alert, acel calm de invidiat s-a văzut şi în execuţii, iar pe fondul “tracului” adversarei din finală, Simona a câştigat primul set cu 6-2 şi a condus în cel de-al doilea, cu 4-0. Adversa ei a fost Petra Kvitova, numărul 9 mondial şi a treia favorită la câştigarea acestui turneu.  Jucătoarea din Cehia s-a impus anul trecut în acest turneu şi avea posibilitatea să repete performanţa. De fapt, era favorită în această finală, tinând cont că Simona nu câştigase niciodata un turneu de nivel Premier. Poate de aceea e frumos sportul, pentru că nu se joacă pe hârtie, ci pe teren. La 5-2, în setul 2, Simona serveşte pentru set şi meci, acelaşi stil, aceeaşi atitudine şi încredere. Jucătoarea din Constanţa încheie partida cu un as, un serviciu fără replică pentru cehoaică, la ultimul punct al jocului.

 

simona halep Pentru Simona, acest prim turneu Premier câştigat în carieră este un bonus meritat pentru determinarea, concentrarea şi progresul arătat în meciurile avute în acest an. Să te impui în ultimele 29 din 34 de partide la un nivel ridicat, nu e o performanţă accesibilă oricui. Nu a câştigat un turneu de Mare Şlem, nu este numărul 1 Mondial, dar acestă sportivă merită atenţia noastră. La 21 de ani, cu o asemenea tărie de caracter, vom mai auzi cu siguranţă, la nivel înalt pe plan sportiv,  de Simona Halep…

 

Etichete:, , ,

Articole asemanatoare

Leave a Reply

© 2024 Jurnal Sportiv. All Rights Reserved. Autentificare

- Designed by Marius TRANDAFIR

ziare | sportul.com | Bloguri, Bloggeri si Cititori | ziare.org